Ganduri arse

Ce nu te omoara, te face mai puternic!...

Adevarat...partial. "Victima" are norocul de a scapa cu viata din "razboi", dar nu neafectata. De altfel, din nicio lupta nu poti iesi nevatamat. Asa ca ceea ce nu te omoara, te face sa suferi, te transforma intr-o persoana sensibila.

Cand ai nevoie de dragoste, nu e nimeni care sa-ti ofere iubire.
Cand ai nevoie de prieteni, toti sunt plecati sau mult prea ocupati.

Cand vrei sa spui un adevar, nu e nimeni sa te asculte.
Cand vrei sa spui minciuni, vei intalni prea multe persoane carora le va placea muzicalitatea vorbelor tale.

Daca iti doresti singuratatea, izolarea, vei fi asaltat de "fani".
Daca iti doresti faima si respect, vei dobandi mila.

De ce atunci cand suferi uiti de orgoliul personal?
De ce atunci cand vrei sa te razbuni esti cea mai orgolioasa fiinta din lume, ai principii bine intemeiate si reguli de neincalcat?

Nu are rost sa crezi ca impostorii se vor schimba!
Mai are rost sa-ti doresti sa devii un farseor in aceasta lume profana?

Paradoxal: toti ingerii devin la un moment dat demoni! Lacrimile nu-i transforma pe oameni in sfinti! Amagirile te educa!

Vrei?! Si de ce nu poti?

In momentele in care cuvintele noastre sunt mincuni, ar fi mai bine sa nu le rostim. Pentru ca odata ce ne-au invadat viata, nu ne vom mai putea dezlipi de ele. E trist...dar real ! O minciuna nerostita poate fi dureroasa doar pentru persoana care a gandit-o, dar din moment ce "porumbelu' a zburat" poate sa aiba mai multe victime, ca o sageata care ricoseaza dintr-un corp in altul.
Si atunci... ce e de facut? Nu vrei sa minti (ar fi imoral), dar nici nu-ti poti permite luxul de a rosti adevarul...
- Pastreaza tacerea!
Cu toate ca poate fi dureroasa tacerea, de multe ori e mult mai bine apreciata decat o minciuna cruda. Decat sa ranesti, sa jignesti, sa dezamagesti... mai bine taci! Si vei stii doar tu problemele... Nu trebuie sa ii mistuie si pe ceilalti gandurile tale, senzatiile tale; doar daca tii la ei cat de putin.
Dar daca de sensul cuvintelor tale depinde viitorul celorlalti... al lor, celor dragi tie? Minti sau esti amutit in continuare? Te-ai gandit vreodata ca tacerea ta poate sa cauzeze suferinta? Si nu mai vrei sa fii nemilos. Doar zici ca te-ai schimbat, te-ai maturizat... Ia o decizie! Si repede! Nu mai fii atat de meschin si perfid!
In cele din urma vei ajunge la concluzia ca cel mai simplu si onest ar fi sa dezvalui "mistreul tau". ;) Intr-un spatiu mai pustiit din mintea ta stiu ca vei putea sa gandesti si acest aspect. Incearca, doar tu nu ai nimic de pierdut !

Adio!

In tot se simte un fior,
Un cimitir de suflete apuse...
Si viata s-a indepartat usor
De visul cuvintelor nespuse.

Un cadavru al iubirii,
Singuratatea fericirii...
Si daca totul e sfarsit

Privesc in haos... uimita

Drogul meu

Sa traiesti pentru ceva anume, pentru cineva anume... Viata sa depinda de acel "ceva". De ce ti-a creat dependenta? Nu doar tu esti victima lui, pentru ca nu doar tu l-ai cunoscut!


Drogul a intrat in sangele si in sufletul tau... Paradoxal este ca te zbati sa-l renegi...


Fapte reale de viata:

• Buna! Ma numesc Ioana, am 17 ani si... sunt dependenta... de dragoste. Nu credeam ca poate sa existe o astfel de dependenta, dar spre surprinderea mea, am cunoscut-o. Tot ce pot sa spun este ca ma descompune dependenta asta! Nu mai sunt EU. Ideea este ca am nevoie de iubire si simt necesitatea nebuna de a iubi. Numai cu dragoste ma pot hrani. Imi doresc sa se infiinteze un centru pentru cei ca mine, care au nevoie de dragoste neconditionat!


• Eu sunt Alex, am 21 de ani. Sunt dependent de droguri. Am pierdut totul din cauza lor: constiinta, sanatate, iubita, prieteni, familie, ani... bani! Nu mai stiu sa apreciez fericirea la adevarata ei valoare; nu mai sunt capabil sa zambesc sau sa iubesc. La mine totul se rezuma la doza necesara vietii. Privind spre trecut... nu pot spune ca ma mandresc cu ceea ce am realizat, DAR, cand ma gandesc la viitor, ma inspaimant! Nu stiu daca ziua de maine va fi la fel de "insorita" ca cea de azi... sau daca... voi mai exista! Sunt constient ca am nevoie de ajutor, dar nu pot recunoaste asta; orgoliul meu cu siguranta ma va insoti si in mormant!


• Hello!:D Sunt Rebeca, am 19 ani si sunt o tipa vesela, energica, comunicativa... dar sunt dependenta:( Drogul meu este muzica! Ador vibratiile ei, doar ele ma readuc la viata dupa o lunga agonie. Misterul mixului in sange si al bitului inscris in ADN nu mi-l poate dezlega nimeni=))=)) Eu doar am nevoie de un centru...de distractie, unde 24 din 24 sa ma pot desfata de dependenta creata de drogul meu: muzica :P
  

Descrierile succinte de mai sus surprind realitatea. Sunt putine persoanele care nu au un drog propriu (mai mult sau mai putin dauntor) , care nu sunt euforice cand sunt cuprinse in mrejele sale...

Zambesc :)

Istoria o scriem noi, prin faptele noastre, mai mult sau mai putin deosebite. Totul se reduce la importanta care o asociem acestor fapte. Astfel, se poate crea istoria personala, care contribuie la realizarea individualului. Pentru a ramane in imaginea istoriei unui popor, a unei generatii trebuie sa fie dobandite realizari spectaculoase...
Eu... mi-am conturat personalitatea, adaugand un imens si important capitol in istoria individualului (spiritual si mental). Si ca de fiecare data, orice intamplare care te marcheaza atat prin gravitatea sa, cat si prin puterea de maturizare pe care o necesita, contribuie la implinirea si transformarea personalitatii. Asadar, aspir la o noua viata; din moment ce o etapa s-a incheiat e abslout logic sa incep o alta... (se doreste a fi mult mai buna:P)
Au trecut multe momente infioratoare care atrag prin asociere chipuri terifiante, masti demonice... Si acestea aveau un scop: distrugere completa!
DAR... operatiunea lor a esuat! SI... exista un invingator!!!

Für dich

Inger demonic, pozezi in ipostaza idealului, dar ghearele Intunericului ti-au sfasiat sufletul! Chipul tau pal acum are trasaturi apocaliptice! Impui groaza si suferinta… ai uitat sa iubesti, sa fii sclavul Absolutului! Privirea ta tradeaza misterul iadului…
Alergi cu spaima in noaptea pustie… de ce nu poti zbura? Aripile ti-au devenit solzi… Nici zambete nu mai poti impartasi, coltii tai de fiara infioara si cele mai stranii creaturi.
Totul pentru ca ai negat adevarul...

Irecuperabil

Priveste-ma!
Sunt ani de cand ai uitat sa ma privesti…
Zambeste-mi!
Nu vreau sa uit arsita surasului tau...

Cuvintele tale – lacrimile mele;
Visul tau – cosmarul meu.
Dorintele tale: sperante desarte...

Astazi Universul ne-a uitat,
Nu ne mai acorda nicio sansa.
Sublimul s-a spulberat...irecuperabil.

Doar idealurile ne-au ramas. Intr-o lume ingrata, vindem vivacitatea vietii in schimbul unui viitor (aparent) abrupt…
Si tot singuri vom ramane. Fiecare cu singuratatile sale... In final poate voi intelege ca ‘‘singuratatea nu te invata ca esti singur, ci singurul…’’ (Emil Cioran, ‘’Amurgul gandurilor”).
Idealul meu: sa devin unul dintre acei farseuri care stiu sa supravietuiasca problemelor proprii.

Saptamana lecturii 17 - 23 aprilie

Instigare la lectura

Idealul : o omenire care adoră literatura.
De când ne dorim să acaparăm atenţia Universului ? Tot de atunci de când am descoperit fabulosul literaturii. Citind, ne dezvoltăm personalităţile, ne individualizăm, căpătăm EU-ul personal. Ce altceva poate fi mai sublim decât o individualitate bine conturată ?! Nimeni nu poate contraria acest fapt.
Aşadar, literatura ne creează, iar noi compunem lumea.

Ce se va întampla atunci când nu vom acorda unei cărţi valoarea pe care aceasta o estimează ? Valoarea ei reală... Cine va fi victima acestei confuzii ? – Noi, în calitatea de lectori, vom fi singurii victimizaţi. Cartea nu va protesta, nu se va eschiva în absolut niciun fel; pentru ea nimeni nu va reacţiona, nu va contesta pentru aprecierea ei la nonvaloare. Dar noi... cu noi cum rămâne ? Singurii care necesită o gândire limpede sunt lectorii. De aceştia depinde viitorul, ei pot să aleagă între un roman S.F. sau o poezie. De lectori depinde crearea lumii... prin cărţi.
Românii sunt un popor foarte norocos din punct de vedere beletristic. Despre acest tărâm destul de strâmtorat, atât teritorial, cât şi economic, nu se poate afirma că este limitat şi cultural. Numerose genii s-au născut şi au creat aici.
Sfat pentru contemporanii români : nu vă negaţi rădăcinile, iubiţi-vă literatura proprie şi încercaţi să cunoaşteţi cât mai mult din lumea literară !
Paroxism literar : să fii sclavul cărţilor...
Cum esenţa păsării e zborul, aşa şi esenţa omului e cultura. Şi dacă nu prin lectură se poate forma acestă cultură, atunci prin intermediul cui ? Poate unele voci ar spune : internetul – o formidabilă formă de cunoaştere. Răspunsul meu : da, e adevărat, accesând diferite pagini web poţi găsi informaţii preţioase. Dar acestă lectură ne îmbogăţeşte decât intelectual ; dar spiritul nostru cui i-l lăsăm în grijă ? Şi acesta trebuie cultivat. Singurul meu răspuns este : cărţile sunt soluţia noastră. Nu numai astăzi, dar şi pentru trecut au constituit o soluţie şi, cu certitudine, pentru viitor vor fi.
Din moment ce unele persoane se mulţumesc doar cu îmbogăţirea cunoştinţelor doar prin intermediul internetului, înseamnă că acestea se subapreciează. Dacă îţi doreşti o avansare psihică, aceasta trebuie realizată prin lectură.
Cărţile sunt întotdeauna pentru spirit ceea ce hrana este pentru trup. Acestă afirmaţie include toată magia lecturii. De altfel, oferindu-i spiritului vitalitatea literară, persoana capătă contur. Consider că nu există o anumită vârstă la care trebuie să fie abordate doar cărţile. În fiecare etapă a vieţii ar trebui ca lecturile să ocupe un loc principal, iar la vârsta adolescenţei, cu precădere, acestea necesită îmbogăţire. De ce ? – Fiindcă în acestă perioadă firea adolescentină suferă unele transformări ; dar cu o lectură adecvată adolescenţii ar putea deveni mai echilibraţi. De asemenea, există cărţi care ilustrează fapte de viaţă excepţionale, întâmplări fabuloase care pot avea efectul unui exemplu sau contra-exemplu pentru lectorii competenţi, pe când pentru lectorii inocenţi au decât rolul unor simple povestioare. Pentru că operele literare surprind viaţa în splendoarea ei, mai mult sau mai puţin tumultoasă sau debordând de oaze de linişte, pozitivă sau negativă, dezvăluind iubirea sau ura, comedia, tragicul, dramatismul sau sunt adevarate tratate despre viaţă. Capacitatea de a studia caracterul personajelor contribuie şi în viata reală la identificarea caracteristicilor persoanelor cu care interferează respectivii lectori.
Prin Lectură se poate atinge absolutul; lumea poate fi a cărţilor şi a celor mai înţelepţi. Astfel, cartea există pentru a se ajunge la o lume.

Vorbind / Scriind despre ... Tacere

"Tot ce creeaza tace. Natura-si deschide florile in cea mai adanca tacere. Numai distrugerea vrea galagie." (Al. Vlahuta)

Singuratatea este singurul elemenet al existentei care poate provoca tacerea. Teama de a fi, teama de a trai se concretizeaza in amutire totala. N-ai simtit niciodata cum s-a oprit viata in tine si aceasta tacere a vietii nu te-a durut enorm?

Paradoxal, dar uneori tacerea e ca un tratament pentru suflet, denotand calmitatea si linistea interioara. Uneori se poate crea prin tacere, dar se si poate distruge in egala masura. Si totul se poate distruge in interval de cateva clipe, fiindca sunt doar ganduri, sentimente nestatornice care-ti strabat constiinta.

Mi-e dor..

Au trecut multe zambete spulberate si clipe uitate. Si... mi-e dor...
- sa ascult tacerea ( pentru a-mi auzi cuvintele nerostite, gandurile pierdute)
- de zambetele neimpartasite
- de iubirile ascunse
- sa imi regasesc prieteniile
- sa opresc timpul ( magia clepsidrei e amagitoare; strabat fulgerator aceasta lume de minuni...)
- sa gasesc irealul / idealul
- de calatoriile departe de realitate
- sa ma ascund in orizonturi nepatrunse si sa las prezentul sa-si achite datoria fata de mine ( intotdeauna i-am fost fidela, asadar e imperios necesar sa ma menajeze)
- sa uit de tristetea cuvantului, a privirii
- de suferinte
- de minciunile crude care m-au apasat; misterul vietii
- de visele spulberate
- sa cunosc fericirea absoluta
DAR nu am uitat...sa traiesc, sa ma hranesc cu fiecare clipa a vietii!

O noua zi, o alta speranta

Astazi ai avut parte de cele mai ingrozitoare clipe din viatza ta. Niciodata nu credeai ca poti face fatza atator evenimente negative, clipe de groza... si fiori de gheata care te-au strabatut... Tarziu in noapte ai suspinat adanc, ai inchis ochii si ai incercat sa uiti... Dar o rotita in creier nu avea stare, tot iti spunea: "Cum poti sa fii atat de linistita?! De ce vrei sa te scufunzi acum intr-un desert de cuvinte?! Treci la lupta! E razboi!!! Trebuie sa invingi! Nu te lasa batuta!" - "Dar ce stii tu? Ce stii tu ce sentimente imi strabat sufletul? Tu doar stii sa analizezi si sa dai comenzi. Dar s-a terminat!!! De fapt, daca ai stii ca niciodata nu te-am luat in sema?! Esti acolo doar sa ma ajuti sa rezolv problemele la mate (stii ca nu-mi plac), sa ma ajuti sa iau note mari."
Si te cufunzi intr-o ceata densa...
Dimineta deja zambesti :) E hilar cum poate o simpla raza de soare sa-ti aduca zambetul pe buze... Apoi, cu o expresie oarecum perversa, iti spui : "Am supravietit!!! Astazi e o noua zi, am parte de o noua speranta!!" Stii ca nu trebuie sa te uiti vreodata in urma si ca nu trebuie sa-ti para rau de nimic din ceea ce ai facut. Doar toti oamenii trebuie sa treaca prin asemenea incercari; si ei trebuie sa iasa mai intariti, mai puternici.
Zambesc, deci exist!
Cu fiecare zi ce trece invat tot mai multe, chiar daca nu vreau sa dau impresia ca am parte de realitate...
Iubesc, deci exist!
Si totusi gustul singuratatii mele in aceasta lume de minuni m-a ametit!
Dar exista fiori care exalta. Acei fiori care te strabat dupa tristeti profunde sunt magici, ei te readuc la viata. Sau vibratiile muzicii sunt minunate. Nimic nu e mai exaltant decat sa-i gusti vibratiile intr-o zi stralucitoare, o noua zi, care iti aduce o alta speranta!...

Sfat I

Trebuie sa precizez, inainte de toate, ca nu sunt persoana indicata sa dea sfaturi. Inca nu am ajuns la o varsta a maturitatii, care iti permite, cu flexibilitate, sa iti mulezi cuvintele...sa dai sfaturi... Astfel cum in utopia textului "Trei fetze", a lui Lucian Blaga, se recunoaste un joc de permutari prin texte parafrazate cu nucleu care poate fi decodificat la inceput si la sfarsit: "Copilul rade: Iubirea si intelepciunea mea e jocul.
Tanarul canta: Jocul si intelepciunea mea e iubirea.
Batranul tace: jocul si iubirea mea e intelepciunea."
Cu toate acestea, imi permit insa sa vorbesc din propria experinta. De multe ori, in viata, ai senzatia ca nimic nu e corespunzator asteptarilor tale... Asa ca, in cel mai bun caz, vrei sa faci o schimbare. Acum va interveni prima problema (e minora aceasta, dar trebuie totusi luata in considerare). Asa ca trebuia sa fi dobandit pana acum capacitatea de a te detasa de rau pentru a supravietui in continuare. Surprinzator devine atunci cand descoperi maleficul in cadrul unui inefabil. Ceea ce considerai mai sublim, mai ireal...se dovedeste a fi iadul tau. Da! Infernul se poate infiinta pe pamant!! Cu siguranta nu o sa vina special pentru tine...nu! Nu s-ar deranja doar pentru atat! Dar isi face simtita prezenta si pentru mine si pentru el si pentru ea... dar sub diferite aspecte. Asadar, am avut iscusinta de a gasi trandafirul otravit. Am si curajul necesar sa-l inlatur; deoarece nu ar mai fi cazul sa-l asez frumos, cu dragoste si gingasie in vreo carte (acum) prafuita, care odata mi-a alinat sufletul si probabil mi-a zmuls cateva lacrimi. Dar inca nu am izbutit...nu inca!!!

to be continued

Alter ego

"Calatoria dintre ceea ce ai fost odata si cine esti in devenire are loc acolo unde se desfasoara dansul vietii." (Barbara de Angelis)
Un vis straniu m-a tulburat, cateva clipe; cat mi-as furisa privirea inspre tine... Luna, putin cam durdulie, mi-a spus cu voiosie sa zambesc, sfarsitul e departe, inca mai am timp sa-mi incalzesc sufletul cu soapte. Si sa ma convinga, chiar ea mi-a zambit, mai mult - mi-a facut cu ochiul. In acea secunda Universul a stralucit..
... mi s-a dovedit ca un zambet poate lumina ceea ce intr-o viata nu ai putea sa atingi.

Transfigurare - fluturele istovit

O zi fara culoare, zi palida..fara soare... Ma absoarbe incantarea acelei "dimineti senine" (care sper ca va veni si ma va alinta cu dulceata sa 8-> SI TOTUSI O SA VINA!!!)...
Dar intunericul e aproape, ca un fluture strabat o noapte pustie, ce te-ngheata cu fiori de gheata; si ma lovesc de primul obstacol care mi se iveste in cale, cad si tremur.Imi zbat aripile pentru a ma ridica de la sol, vreau sa-mi chem ajutoare...zadarnic imi irosesc ultimele picaturi de viata... Si raman aici, sub picaturile de plumb ce ma zdrobesc (nu ma va observa nimeni)