Astazi ma exprim de dincolo de mine. Sunt sincera, ca de cele mai multe ori cand vin sa ma spovedesc tie, dar ca intotdeauna mint... Ma intelegi! Si sunt fericita ca inca ma pot confesa.
Cu o viata inainte ti-as fi construit un templu, ai fi putut deveni o zeitate. Imagineaza-ti! Deschide ochii si priveste universul tau...care ar fi existat! Din pacate nu exista, pentru ca tu esti acum. Esti prezentul! Si stii doar, conditiile sociale actuale sunt mult mai aspre. Trebuie sa ma coordonez cu restul populatiei...desi sunt in continuare eu.
Oare a gandit cineva ideea ca te maturizezi de la o viata la alta?... Uite! E viziunea mea si o sustin cu ardoare. As putea chiar oferi si exemple, pentru o ampla credibilitate.
Iti mai marturisesc ca mi s-a intamplat deseori in ultimpul timp sa uit de prezent... Inca sunt uimita...si nu-mi pot explica. Stiu ca nici tu nu ai putea. E ciudat cum iti spun atatea cu zambetul pe buze, cu expresia pe care bine o cunosti, oarecum fara sa imi pese... Oarecum sa ma gandesc la viitor. La o alta viata?!
NU...o alta viata, alta experienta, alta traire, alt sentiment... Din nou un nou? E inutil si deloc necesar. Imi place prezentul, desi caut un timp aproape perfect. Imi stimulez dorintele cu o imaginatie dionisiaca.
Te-am cautat cu cateva ceasuri mai devreme...nu stiu cand! Doar s-au irosit ceasurile in van. Nu imi amintesc exact daca pe cand ma priveai si asteptai confesiunea mea ti-as fi zis aceleasi cuvinte...
