In momentele in care cuvintele noastre sunt mincuni, ar fi mai bine sa nu le rostim. Pentru ca odata ce ne-au invadat viata, nu ne vom mai putea dezlipi de ele. E trist...dar real ! O minciuna nerostita poate fi dureroasa doar pentru persoana care a gandit-o, dar din moment ce "porumbelu' a zburat" poate sa aiba mai multe victime, ca o sageata care ricoseaza dintr-un corp in altul.
Si atunci... ce e de facut? Nu vrei sa minti (ar fi imoral), dar nici nu-ti poti permite luxul de a rosti adevarul...
- Pastreaza tacerea!
Cu toate ca poate fi dureroasa tacerea, de multe ori e mult mai bine apreciata decat o minciuna cruda. Decat sa ranesti, sa jignesti, sa dezamagesti... mai bine taci! Si vei stii doar tu problemele... Nu trebuie sa ii mistuie si pe ceilalti gandurile tale, senzatiile tale; doar daca tii la ei cat de putin.
Dar daca de sensul cuvintelor tale depinde viitorul celorlalti... al lor, celor dragi tie? Minti sau esti amutit in continuare? Te-ai gandit vreodata ca tacerea ta poate sa cauzeze suferinta? Si nu mai vrei sa fii nemilos. Doar zici ca te-ai schimbat, te-ai maturizat... Ia o decizie! Si repede! Nu mai fii atat de meschin si perfid!
In cele din urma vei ajunge la concluzia ca cel mai simplu si onest ar fi sa dezvalui "mistreul tau". ;) Intr-un spatiu mai pustiit din mintea ta stiu ca vei putea sa gandesti si acest aspect. Incearca, doar tu nu ai nimic de pierdut !
