sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Haos organizat

RESPIR... Fiecare celula a intregului meu are nevoie de oxigen. Aerul libertatii si al deplinatatii existentiale imi inunda fiinta.
URASC... Am devenit un criminal al timpului: in fiecare clipa ucid cu sange rece fantomele lugubre ale trecutului.
VISEZ... Fara vise magia vietii s-ar spulbera. Daca nu as avea un ideal, atunci ce rost ar mai avea totul?!
IUBESC...
"E o întâmplare a fiintei mele:
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâsnesti într-o îmbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt."
(Nichita Stanescu - "Cantec")

Niciun comentariu: